Învățătoare din Galați, acuzată că înjură și PĂLMUIEȘTE elevii. Părinții au depus reclamații la Protecția Copilului

Învățătoare din Galați, acuzată că înjură și PĂLMUIEȘTE elevii. Părinții au depus reclamații la Protecția Copilului
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 26/04/2023, 11:36

Acuzații grave la o școală din Galați, unde mai mulți elevi de clasa a-II-a s-au plâns părinților că ar fi pălmuiţi şi înjuraţi de învăţătoare.

Zece copii din clasă s-au mutat deja la alte şcoli.

Părinţii acuză că, deşi au făcut numeroase sesizări, iar conducerea şcolii preferă să ascundă totul, spun aceștia.

Părinţii au făcut nenumărate sesizări la conducerea şcolii, dar pentru că nu s-a luat nicio măsură până acum, mulţi dintre ei au decis să-şi transfere copiii la altă unitate.

De la începutul lunii au fost făcute cinci transferuri, dintr-un total de 21 de elevi din clasă, acum au mai rămas 11.

Unii dintre părinţi susțin și că învăţătoarea le vorbeşte urât elevilor la oră, iar în anumite cazuri chiar i-a agresat fizic, i-a lovit cu palma peste ceafă.

Acesta fiind motivul pentru care au fost depuse reclamaţii la Inspectoratul Şcolar, la Direcţia pentru Protecţia Copilului şi la Poliţie.

Părinții spun că cei mici au nevoie de psiholog

Chiar dacă aceste lucruri se petrec de câteva luni, abia astăzi a fost întrunită comisia de anchetă care o va cerceta disciplinar pe învăţătoare, iar la final Inspectoratul Şcolar va putea lua decizii împotriva ei.

Astăzi a pornit şi o anchetă la nivelul Poliţiei, în urma reclamaţiilor şi sesizărilor depuse, potrivit Realitatea.ro.

Familiile copiilor spun şi că au fost deja cu micuții la psiholog, iar copiii au nevoie în continuare de consiliere psihologică pentru a trece peste momentele prin care au trecut la ore.

Amyra Garey
Amyra Garey a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, secția Filologie, limbile - ucraineană-rusă. Pasionată mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Complet ILEGAL în propria locuință. Legea nu dă voie dacă ești proprietar sau chiriaș la...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Proprietățile de lux de pe plajele din SUA își pierd din valoare din cauza schimbărilor...
×